i confess

prea aiurea

baietii veseli de la google au reusit, (in sfarsit), sa o faca de oaie.
oaia se numeste google chrome si este a dracu de neagra.

doua exemple:
- in google chrome nu poti vedea page rank-ul google
- google earth plug-in does not yet support the google chrome browser, but mozilla, internet explorer 6 & 7 do.

adica, my dear watson, este elementar:
daca aplicatiile dezvoltate de aceeasi companie nu se pupa, ce altceva s-ar pupa???

singura expliatie viabila este:
dupa ce microsoft a facut curatenia de primavara in programatori dupa iarna grea numita windows vista,
i-o fi luat google-ul de buni.
think twice, watson, for doodle sake.

"jurnalul unui om dezamagit"

tocmai am ratat sa fiu altfel.
nu voi fi niciodata programator,
nu voi fi niciodata matematician, chimist, istoric, politician sau stralucit orator.
nu voi fi niciodata nimic din ceea ce credeam odata despre mine ca pot sa ajung.


nu voi fi niciodata programator
- m-am uitat pe net la ce e aia C# .Net. am gasit un mic manual online pe site-ul microsoft. Din primul paragraf au ajuns catre mine o droaie de informatii care m-au depasit total si despre care mi-a fost clar ca nu voi avea puterea sa INCERC sa le inteleg.
- am ratat sansa de a fi creatorul propriei mele lumii virtuale. sansa de a fi un fel de microdumnezeu cu tastatura si cod sursa, capabil sa construiasca orice din 0 si 1.
... si cand te gandesti ca la un moment dat (pe la liceu) am facut informatica intensiv

nu voi fi niciodata matematician
- placerea corelatiilor si a descoperirii solutiilor simple si ingenioase pentru probleme alambicate si ermetice o mai pot descoperi acum doar in Marea teorema a lui Fermat.
- am rasfoit acum doua zile un memorator de mate - hieroglife.

nu voi fi niciodata chimist
- curiozitatea aproape voaieur-istica de a dezbraca materia si de a o reduce la atomi si molecule si de a o combina doar de dragul de a vedea ce iese s-a oprit brusc si iremediabil odata cu bac-ul (unde da, am reusit sa iau cu 2 puncte din 10 mai mult decat cei care au dat si au luat la medicina. si ce daca.)

nu voi fi niciodata istoric
- placerea perves vadit voaieur-istica de a-mi baga nasul in relatiile, intrigile si increngaturile personajelor istorice a ramas undeva intepenita pe la olimpiada de istorie de prin liceu
- singurul lucru pe care mi-l doresc este sa nu fiu vreodata intrebata cand a domnit Mircea cel Batran

nu voi fi niciodata politician sau stralucit orator
- adica nu voi fi niciodata membru marcant al cocinei de porci (adevar descoperit, slava domnului, inainte de a face ceva ce as fi putut regreta teribil)
- iar talentul de orator a inceput sa dea coltul odata cu descoperirea internetului, cand cuvintele au fost amutite de imagini.

si, evident, nu voi fi niciodata omul despre care am stiut intotdeauna ca nu voi fi: omul care se da cu parapanta, omul care CHIAR este in stare sa isi ia banii si pasaportul si sa plece nu se stie unde fara sa se uite in urma.

singurul lucru pe care il sper este nu nu voi fi eternul vanzator de prajituri de ciocolata de acum cateva postari.

free hugs

sau categoria conu' leonida fata cu reactiunea.

ma plimbam astazi sagalnic pe bulevard (elisabeta), sorbind aroma iernii care e pe cale sa sign out si a primaverii gata gata sa pop-in, digerand impacata fast-food-ul nostru cel de toate zilele (cu sos glenn, de data aceasta)

cand apare la orizont oastea lui free hugs.

cu pancarde improvizate si zambete largi la purtator.

primul gand: this is weird, my friend, really weird!
secondly: why the hell not?
I mean it is free and it suppose to bring you some sort of joy.
So, why not?

Este clar ca toata povestea se vrea o experienta altfel, care ne invita sa parasim obisnuinta spatiului de cel putin 25 de centimetri fata de un strain.
altfel spus, sa permitem unui strain sa se bage "in sufletul nostru".

este ca un fel de sport extrem.
un soi de bunjee jumping dar in sens invers.

dar avand in vedere ca este stiintific demonstrat ca un numar de 4 imbratisari pe zi imbunatateste starea de sanatate si prelungeste speranta de viata
un hugh este oricand binevenit
mai ales ca este si moka.

la intrebarea: tu te-ai imbratisat moka? raspunsul este da, dar nu cu oamenii cu pancarde.
de ce? din reticenta.
si pentru ca erau toti prea adunati, ceea ce mi-a declansat o forma de claustrofobie sociala.

data viitoare, poate, voi si si eu un free hag-uit.

intrebarea este: cum o fi sa fii un free hug-er?
avand o speranta de viata de cel putin 150 de ani (valoare ce variaza in functie de indeplinirea target-ului)?
pretty nice, I guess.

micile blesteme

si micile fantome care ne urmaresc pentru tot restul vietii, sau cel putin in restul vietii in configuratia sa actuala.

si nu vorbesc despre blestemele cumplitilor vrajitori
ci de blestemele starii de fapt.

gen blestemul de a face un lucru care prin el insusi este limitat.
care te face si pe tine, facatorul sau, la fel de limitat in ochii celorlalti.

sa spunem ca cineva vinde prajituri.
prajituri cu ciocolata.
doar cu ciocolata.
de ce vinde prajituri doar cu ciocolata? nu conteaza. conteaza ca acasta este configuratia in care omul nostru a aterizat.
si atat. no further comments.

pe frontispiciul cofetariei in care lucreaza se spune clar: PRAJITURI DIN CIOCOLATA
evident ca in cofetarie, in 75 la suta din cazuri, vor intra clientii care vor avea drept prima intrebare:
"ce fel de prajituri cu frisca aveti?"
moment in care omul incearca sa explice ca pravalia nu tine decat prajituri cu ciocolata.
dupa care clientii continua inocenti:
"bine, atunci va rog sa imi aratati tartele cu fructe"
moment din care discutia devine penibila/jenanta/ciudata.

incepe un dialog al surdo-mutilor din care
- clientul pleaca dezamagit - ce fel de cofetarie "PRAJITURI DIN CIOCOLATA" este asta in care nu gasesti si prajituri de alte nationalitati
- vanzatorul
a) face aplogia prostiei omenesti (ceea ce in NLP se cheama eu=OK, tu=notOK)
b) ramane cu barometrul stimei de sine la o zona foarte furtunoasa pe termen exasperant de lung (va prindeti voi ce inseamna asta in NLP).

evident ca povestea nu se opreste aici
(daca s-ar fi oprit atunci blestemul ar fi purtat un nume: the job)
cand vanzatorul se intalneste cu cineva (oricine) si se ajunge la clasica poveste:
ce faci tu in cele 8 ore si in pauza de masa
raspunsul este: well, in pauza de masa si in celelalte 8 ore vand prajituri.

moment in care interlocutorul arboreaza un zambet imens:
"ce dragut!!! o sa vin si eu sa cumpar prajituri. preferatele mele sunt cele cu frisca. sau cu fructe".
dupa care urmeaza explicatia vanzatorului
(well, how the hell should i explain, quick and easy, that a sweet shop seels only chocolate products???)

and so on,
and so on.

si uite asa barometrul migreaza spre zone cu furtuni tropicale, uragane si alte chestii depresive.

treaba cu adevarat trista este ca tot circul asta se poate transforma (si se transforma pentru persoanele din categoria b) intr-un tobogan al stimei de sine.

si la urma urmei, what is wrong with chocolate???

no comment (of sorrow)

dialize you!

om (teoretic) normal la cap,
caut in regim de urgenta tratament
impotriva
prostiei cronice
si a
rautatii combinata cu isterie, in forma acuta.

este imposibil ca la un moment dat sa fii inconjurat doar oameni care au ca unic scop in viata sa exaspereze pe ceilalti in incercarea lor de a demonsta, constant, ca si cum asta ar fi examenul lor suprem, cat de tampiti sunt si cat de rai si a dracu pot fi.
they should be banned.

amigo, nu ma intereseaza ca esti tampit
si nici ca esti bad dog.
just treat yourself:
- enhance you IQ (not only your pe.is/tits)
&
- have a nice fu.k-ing session in order to relax.
and then
finally
you will behave properly and according to human standards.

tratamentul mai sus mentionat trebuie aplicat cu supradoze, cam odata la 6 ore.
dializa poate fi, de asemenea, o optiune demna de luat in considerare. ca un proces constant.

mister muc

mercedes kompresor.
huse de piele, finisaje de lemn (sau o imitatie foarte reusita).
bluetooth-ul in ureche
telefonul, evident un pda+gsm
costum cu cravata (doar cravata la peste 75-100 coco).
ceas, se vedea de la o posta, un veritabil omega, clasa extra expensive.

ce lipseste din peisaj?
evident un vajnic exemplar masculin
cu degetele infipte pana la cot in nas,
cautand acolo comorile pierdute ale strabunilor
scormonind cu spor,
cercetand capturile si prizonierii nazali
si reluand sapaturile arheologice mai cu spor - captura nu este niciodata suficienta.

ce o fi avut onorabilul prin minte cand a decis sa faca chestia asta?
... muci.
what else...

si totusi,
daca onorabilul a fost in stare sa se accesorizeze cu mercedes cu finisaje stilate, ceas de om educat si vestimentatie de absolvent de Harvard
cum de nu a aflat ca
singurul loc in care este ok sa te scobesti in nas este
BAIA PROPRIETATE PERSONALA
(sau inchiriata temporar).

Jesus, my friend,
start using the brain
and stop polluting the view.

charity, my ass

vineri dimineata.
clasica excursie de dinainte de job pe la covrigaria din colt pentru traditionalii covrigi cu lapte cu cacao.
ploua. de o saptamana.
(blody rain...)

cu covrigii in manerul umbrelei vad o batranica garbovita, fara umbrela, carand 5 sacose.
trec pe langa ea, o depasesc si dau coltul (in sensul propriu, nu la figurat).
evident, ma mustra constiinta.
ma opresc gandindu-ma: o iau inainte sau o ajut?
astept: batranicii ii ia 2 minute sa faca drumul pe care il facusem eu in 20 de secunde.

ok, i will help her.
(vezi postarea "beg me, please")

prin urmare, cu umbrela si batranica agatate intr-o mana
geanta de munca si cele cinci sacose agatate in cealalta mana
batranica si cu mine o pornim, in ritm molcom, spre casa femeii.

pe drum, evident vorbim:
- situatia standard: femeie in varsta, cu copiii care nu au timp de ea, cu sotul imobilizat la pat si cu relativ putini bani.
the classical.

o ajut pe batranica sa isi duca bagajele pana in pragul usii.
multumiri peste multumiri.

plec si, plecand, procesez: ar trebui sa o ajut ceva mai mult.
ce ar fi sa ii iau un carucior de cumparaturi???
good ideea!

zis si facut.

peste 5 ore ma prezint la usa batranicii cu caruciorul de o toarta si cu inima plina de multumire: am reusit sa fac o fapta minunata!
sun, nu raspunde. (sotul evident este imobilizat deci, by default, nu are cum sa raspunda).

concluzionez ca o fi plecata batranica.
prin urmare cu caruciorul si coada intre picioare o sterg la munca.

ok, now.
acum am caruciorul si nu am batranica.
cum fac sa ii livrez obiectul?
well, sun un prieten si obtin sugestii.
pam pam: pagini aurii!

gasesc batranica si sun.
si raspunde.
si stabilesc ca trec pe la ea in 30 de minute.

la timpul stabilit ma infiintez la usa blocului si astept sa iasa cineva ca sa pot intra (s-a inventat interfonul).
ma ia pe sus o tanti cu catelul ei:
ce caut?
cine sunt?
ce treaba am cu vecina ei?
ce treaba am eu ca vechina nu vrea nimic?
stie ea ce este cu mine! (lucru destul de curios, because i don't)
ca de unde stiu numarul de telefon? (cartea de telefon nu o fi fost inventata pe vremea lor???)
ce am in carucior? sa ii arat continutul!
concluzia: crede ca o sa cheme politia.

evident, am incercat sa ii explic si chiar sa o rog sa ii duca ea insasi batranicii caruciorul.
evident ca sugestia mea a fost inghitita de valurile de intrebari si suspiciuni aruncate fara oprire de vajnica vecina.

si uite asa am lasat caruciorul la intrarea in bloc
si am plecat
dezgustata si socata
in strigatele vecinii isterice.

data viitoare o sa ma gandesc de mult mai multe ori inainte sa ajut o batranica sa traverseze strada.

text blogoreic de agatat

lumea se imparte in multe categorii.
astazi o sa vorbesc doar despre una singura.
este suficienta pentru o singura postare.

categoria oamenilor care se cred cu 1000% mai grozavi decat sunt.

tocmai am trecut printr-o criza de greata si vomitat dupa ce am citit marturisirea blajina a unui foarte minunat sef.

care sef ii marturisea blogoreic minunatei sale iubite cat de grozav este el cu angajatii si cum a reusit sa le confere acestora o perspectiva profunda asupra relatiilor acestora cu clientii.
si cum a facut acest lucru nu ca o intamplare ci ca un rezultat al vointei sale.
daca nu l-as sti pe numitul minunat aproape ca as crede minunatul bullshit.

texte.
texte texte si iar texte.
si, dupa cum se pare, texte de autoslava si de agatat.
penibil.

ceea ce inca nu inteleg este:
omul chiar crede ceea ce spune?
omul chiar crede ca blogoreica sa iubita crede ce spune?
omul chiar crede ca oricine altcineva inghite galusca?
iata un nou mister al universului...