no name world

de fiecare dată când mă întâlnesc cu cineva nou am aceeaşi problemă majoră:
CUM SPUNEA CĂ ÎL CHEAMĂ?
... hell knows.

am încercat toate strategiile călduros recomandate pentru ţinerea de minte a numelor.
zero rezultate.
total block-out.

ar trebui ca oamenii să poarte arborate în piept ecusoane.
aşa lucrurile ar fi mult mai vesele şi mai echitabile.
nu ar mai trebui să îmi storc my last juicy neuron
încercând:
- să înţeleg mormăiala interlocutorului în momentul realizării prezentărilor
- să reţin din prima numele
- să îmi amintesc ce nume scria pe cartea de vizită
- să NU mă uit mai mult de 5 ori, în timpul unei întâlniri, pe mai sus numita carte de vizită.

fenomenul a început să capete proporţii
ajungând la situaţii în care vorbesc zile la rând cu o persoană fără să am habar de numele său (cu toate că acesta a apărut de mai multe ori în discuţie).
şi proporţiile sunt din ce în ce mai mari cu cât toată lumea din jur proclamă sus şi tare cât de important este acest element în defăşurarea unei afaceri.

şi da, este important
întrucât face parte din marea piesă ce teatru (sau marele bullshit) numită
"dragă clientule, hai să îţi demonstrez cât de important este pentru mine parteneriatul cu stupizenia dumitale"
soldată cu
they lived happily ever after
till the business is over.

întrebarea mea este:
nu se poate trăi happily ever after fără ca numele să fie implicate?
adică, ce este rău în salutul:
bună ziua domnule client 1350 euro!

lucrurile ar fi mult mai simple.
aşa vom şti în permanenţă ce ne leagă de interlocutorii noştri.

stilistica se poate extinde.
să exemplificăm:
- bună seara domnule "slk şi vilă în pipera"!
- bună seara domnişoară "I'm a lady but I do sex for money"!

let's make things better
let's have a world without names

silenţium, măgarilor!

nimic nu mă poate enerva mai mult decât deştepţii care permanent simt o nevoie acută de a emite judecăţi de valoare cu privire la persoana mea.

muzica pe care o ascult eu nu este niciodată bună,
cărţile pe care le citesc sunt evident, neinteresante,
starea mea de sănătate nu este niciodată conformă cu descrierea mea ci cu a lor,
mâncarea mea este nesănătoasă (3 days from 5 I eat salads...),
modul meu de exprimare este nepotrivit contextului,
cum mă îmbrac..., ce să mai, mai bine dezbrăcată...
iar stilul în care îmi petrec timpul este categoric sub orice critică.


noroc că există aceşti minunaţi oameni care s-au născut cu menirea de a îmbunătăţi lumea pătată de
îndrăzneala mea de a exista şi de a face lucrurile my way.

ceea ce mă ţâfnoşeşte şi mai vârtos este faptul că în 35% din cazuri deştepţii de mai sus sunt oameni apropiaţi mie.
care au şi ei o problemă existenţială: ME.

what is the fucking point of bugging me off on things which:
- are personal
- do not affect you
?

my life, my choices, my liberty
step away from them!

cu PIB-ul la plimbare

întrebare: ce poţi să îţi cumperi cu o treime dintr-o dacia logan/sandero?
răspuns: o paporniţă.

ehe, dar ce paporniţă, mon cher...
- roz
- cu dimensiuni silfidice (ca să se asorteze cu purtătoarea, presupun)
- şi dintr-un material, o minunăţie:
muşama, varianta neprelucrată (sau piele de alien, ca să justifice preţul).

evident, preţurile de la noi la muşamaua de lux sunt cam cu 50% mai mari decât cele din afară.
că doar ne permitem.

dar totuşi ce nu înteleg io este:
de ce un om cu toate ţiglele de pe casă la locul lor (de la noi sau de aiurea) şi-ar lua aşa ceva?

adică
- paporniţa este urâtă cu pasiune
- de un roz hepatic
- suficient de mică încât să nu îţi încapă un smartphone şi un portofel (trebuie să fie luate cu schimbul)
- materialul este jenant (pentru un om pasionat de simţul tactil creează repulsie)
- $$$, lots of them

dar ce spun eu, mon cher:
o plimbare cu PIB-ul din Burkina Faso atârnat suav de braţ este nepreţuită.
pentru toate celelalte există MasterCard.

PS: in imagine este consoarta obiectului descris mai sus, o paporniţă şi mai vajnică decât a mea, la doar 52000$

PS 2: Burkina Faso este o ţară (no offense pentru connaisseurs).

din spatele cozorocului

astăzi am experimentat un bucureşti altfel.
un bucureşti compus din oameni făra chip.
un bucureşti privit subtil de sub cozoroc.

compus din mâini, picioare şi corpuri până la umeri.
un bucureşti fără moacă.

şi a fost un bucureşti relaxant.
un bucureşti în care mă aflam doar eu şi o serie de obstacole de depăşit.
fără să arunc priviri critice.
fără să emit judecăţi de valoare
fara
prea gras, prea înalt, prea hâd, prea cu fiţe de dorobanţi, prea boschetar, prea cu aere de superioritate, prea umil şi gârbovit, prea jalnic, prea, prea...

şi
departe de aceleaşi priviri aţintite spre mine
departe de aceleaşi triste judecăţi de valoare.

chestia asta chiar merită încercată
este un exercitiu de a vedea altfel lumea
este un exerciţiu de imaginaţie
este până la urmă un exerciţiu de voinţă
(trust me, este greu să rezişti fără să vezi
moaca unor pantofi (cel puţin) geox de mascul respectabil
la braţ cu
o pereche de chizmuliţe de latex continuate, îndelung, de ciorăpei cu găurele până la prelungitorul de chiloţei numit, inocent, fustiţă)

a nice thing to do after a long & hard working day.

i confess

prea aiurea

baietii veseli de la google au reusit, (in sfarsit), sa o faca de oaie.
oaia se numeste google chrome si este a dracu de neagra.

doua exemple:
- in google chrome nu poti vedea page rank-ul google
- google earth plug-in does not yet support the google chrome browser, but mozilla, internet explorer 6 & 7 do.

adica, my dear watson, este elementar:
daca aplicatiile dezvoltate de aceeasi companie nu se pupa, ce altceva s-ar pupa???

singura expliatie viabila este:
dupa ce microsoft a facut curatenia de primavara in programatori dupa iarna grea numita windows vista,
i-o fi luat google-ul de buni.
think twice, watson, for doodle sake.

"jurnalul unui om dezamagit"

tocmai am ratat sa fiu altfel.
nu voi fi niciodata programator,
nu voi fi niciodata matematician, chimist, istoric, politician sau stralucit orator.
nu voi fi niciodata nimic din ceea ce credeam odata despre mine ca pot sa ajung.


nu voi fi niciodata programator
- m-am uitat pe net la ce e aia C# .Net. am gasit un mic manual online pe site-ul microsoft. Din primul paragraf au ajuns catre mine o droaie de informatii care m-au depasit total si despre care mi-a fost clar ca nu voi avea puterea sa INCERC sa le inteleg.
- am ratat sansa de a fi creatorul propriei mele lumii virtuale. sansa de a fi un fel de microdumnezeu cu tastatura si cod sursa, capabil sa construiasca orice din 0 si 1.
... si cand te gandesti ca la un moment dat (pe la liceu) am facut informatica intensiv

nu voi fi niciodata matematician
- placerea corelatiilor si a descoperirii solutiilor simple si ingenioase pentru probleme alambicate si ermetice o mai pot descoperi acum doar in Marea teorema a lui Fermat.
- am rasfoit acum doua zile un memorator de mate - hieroglife.

nu voi fi niciodata chimist
- curiozitatea aproape voaieur-istica de a dezbraca materia si de a o reduce la atomi si molecule si de a o combina doar de dragul de a vedea ce iese s-a oprit brusc si iremediabil odata cu bac-ul (unde da, am reusit sa iau cu 2 puncte din 10 mai mult decat cei care au dat si au luat la medicina. si ce daca.)

nu voi fi niciodata istoric
- placerea perves vadit voaieur-istica de a-mi baga nasul in relatiile, intrigile si increngaturile personajelor istorice a ramas undeva intepenita pe la olimpiada de istorie de prin liceu
- singurul lucru pe care mi-l doresc este sa nu fiu vreodata intrebata cand a domnit Mircea cel Batran

nu voi fi niciodata politician sau stralucit orator
- adica nu voi fi niciodata membru marcant al cocinei de porci (adevar descoperit, slava domnului, inainte de a face ceva ce as fi putut regreta teribil)
- iar talentul de orator a inceput sa dea coltul odata cu descoperirea internetului, cand cuvintele au fost amutite de imagini.

si, evident, nu voi fi niciodata omul despre care am stiut intotdeauna ca nu voi fi: omul care se da cu parapanta, omul care CHIAR este in stare sa isi ia banii si pasaportul si sa plece nu se stie unde fara sa se uite in urma.

singurul lucru pe care il sper este nu nu voi fi eternul vanzator de prajituri de ciocolata de acum cateva postari.

free hugs

sau categoria conu' leonida fata cu reactiunea.

ma plimbam astazi sagalnic pe bulevard (elisabeta), sorbind aroma iernii care e pe cale sa sign out si a primaverii gata gata sa pop-in, digerand impacata fast-food-ul nostru cel de toate zilele (cu sos glenn, de data aceasta)

cand apare la orizont oastea lui free hugs.

cu pancarde improvizate si zambete largi la purtator.

primul gand: this is weird, my friend, really weird!
secondly: why the hell not?
I mean it is free and it suppose to bring you some sort of joy.
So, why not?

Este clar ca toata povestea se vrea o experienta altfel, care ne invita sa parasim obisnuinta spatiului de cel putin 25 de centimetri fata de un strain.
altfel spus, sa permitem unui strain sa se bage "in sufletul nostru".

este ca un fel de sport extrem.
un soi de bunjee jumping dar in sens invers.

dar avand in vedere ca este stiintific demonstrat ca un numar de 4 imbratisari pe zi imbunatateste starea de sanatate si prelungeste speranta de viata
un hugh este oricand binevenit
mai ales ca este si moka.

la intrebarea: tu te-ai imbratisat moka? raspunsul este da, dar nu cu oamenii cu pancarde.
de ce? din reticenta.
si pentru ca erau toti prea adunati, ceea ce mi-a declansat o forma de claustrofobie sociala.

data viitoare, poate, voi si si eu un free hag-uit.

intrebarea este: cum o fi sa fii un free hug-er?
avand o speranta de viata de cel putin 150 de ani (valoare ce variaza in functie de indeplinirea target-ului)?
pretty nice, I guess.

micile blesteme

si micile fantome care ne urmaresc pentru tot restul vietii, sau cel putin in restul vietii in configuratia sa actuala.

si nu vorbesc despre blestemele cumplitilor vrajitori
ci de blestemele starii de fapt.

gen blestemul de a face un lucru care prin el insusi este limitat.
care te face si pe tine, facatorul sau, la fel de limitat in ochii celorlalti.

sa spunem ca cineva vinde prajituri.
prajituri cu ciocolata.
doar cu ciocolata.
de ce vinde prajituri doar cu ciocolata? nu conteaza. conteaza ca acasta este configuratia in care omul nostru a aterizat.
si atat. no further comments.

pe frontispiciul cofetariei in care lucreaza se spune clar: PRAJITURI DIN CIOCOLATA
evident ca in cofetarie, in 75 la suta din cazuri, vor intra clientii care vor avea drept prima intrebare:
"ce fel de prajituri cu frisca aveti?"
moment in care omul incearca sa explice ca pravalia nu tine decat prajituri cu ciocolata.
dupa care clientii continua inocenti:
"bine, atunci va rog sa imi aratati tartele cu fructe"
moment din care discutia devine penibila/jenanta/ciudata.

incepe un dialog al surdo-mutilor din care
- clientul pleaca dezamagit - ce fel de cofetarie "PRAJITURI DIN CIOCOLATA" este asta in care nu gasesti si prajituri de alte nationalitati
- vanzatorul
a) face aplogia prostiei omenesti (ceea ce in NLP se cheama eu=OK, tu=notOK)
b) ramane cu barometrul stimei de sine la o zona foarte furtunoasa pe termen exasperant de lung (va prindeti voi ce inseamna asta in NLP).

evident ca povestea nu se opreste aici
(daca s-ar fi oprit atunci blestemul ar fi purtat un nume: the job)
cand vanzatorul se intalneste cu cineva (oricine) si se ajunge la clasica poveste:
ce faci tu in cele 8 ore si in pauza de masa
raspunsul este: well, in pauza de masa si in celelalte 8 ore vand prajituri.

moment in care interlocutorul arboreaza un zambet imens:
"ce dragut!!! o sa vin si eu sa cumpar prajituri. preferatele mele sunt cele cu frisca. sau cu fructe".
dupa care urmeaza explicatia vanzatorului
(well, how the hell should i explain, quick and easy, that a sweet shop seels only chocolate products???)

and so on,
and so on.

si uite asa barometrul migreaza spre zone cu furtuni tropicale, uragane si alte chestii depresive.

treaba cu adevarat trista este ca tot circul asta se poate transforma (si se transforma pentru persoanele din categoria b) intr-un tobogan al stimei de sine.

si la urma urmei, what is wrong with chocolate???

no comment (of sorrow)

dialize you!

om (teoretic) normal la cap,
caut in regim de urgenta tratament
impotriva
prostiei cronice
si a
rautatii combinata cu isterie, in forma acuta.

este imposibil ca la un moment dat sa fii inconjurat doar oameni care au ca unic scop in viata sa exaspereze pe ceilalti in incercarea lor de a demonsta, constant, ca si cum asta ar fi examenul lor suprem, cat de tampiti sunt si cat de rai si a dracu pot fi.
they should be banned.

amigo, nu ma intereseaza ca esti tampit
si nici ca esti bad dog.
just treat yourself:
- enhance you IQ (not only your pe.is/tits)
&
- have a nice fu.k-ing session in order to relax.
and then
finally
you will behave properly and according to human standards.

tratamentul mai sus mentionat trebuie aplicat cu supradoze, cam odata la 6 ore.
dializa poate fi, de asemenea, o optiune demna de luat in considerare. ca un proces constant.

mister muc

mercedes kompresor.
huse de piele, finisaje de lemn (sau o imitatie foarte reusita).
bluetooth-ul in ureche
telefonul, evident un pda+gsm
costum cu cravata (doar cravata la peste 75-100 coco).
ceas, se vedea de la o posta, un veritabil omega, clasa extra expensive.

ce lipseste din peisaj?
evident un vajnic exemplar masculin
cu degetele infipte pana la cot in nas,
cautand acolo comorile pierdute ale strabunilor
scormonind cu spor,
cercetand capturile si prizonierii nazali
si reluand sapaturile arheologice mai cu spor - captura nu este niciodata suficienta.

ce o fi avut onorabilul prin minte cand a decis sa faca chestia asta?
... muci.
what else...

si totusi,
daca onorabilul a fost in stare sa se accesorizeze cu mercedes cu finisaje stilate, ceas de om educat si vestimentatie de absolvent de Harvard
cum de nu a aflat ca
singurul loc in care este ok sa te scobesti in nas este
BAIA PROPRIETATE PERSONALA
(sau inchiriata temporar).

Jesus, my friend,
start using the brain
and stop polluting the view.