no name world

de fiecare dată când mă întâlnesc cu cineva nou am aceeaşi problemă majoră:
CUM SPUNEA CĂ ÎL CHEAMĂ?
... hell knows.

am încercat toate strategiile călduros recomandate pentru ţinerea de minte a numelor.
zero rezultate.
total block-out.

ar trebui ca oamenii să poarte arborate în piept ecusoane.
aşa lucrurile ar fi mult mai vesele şi mai echitabile.
nu ar mai trebui să îmi storc my last juicy neuron
încercând:
- să înţeleg mormăiala interlocutorului în momentul realizării prezentărilor
- să reţin din prima numele
- să îmi amintesc ce nume scria pe cartea de vizită
- să NU mă uit mai mult de 5 ori, în timpul unei întâlniri, pe mai sus numita carte de vizită.

fenomenul a început să capete proporţii
ajungând la situaţii în care vorbesc zile la rând cu o persoană fără să am habar de numele său (cu toate că acesta a apărut de mai multe ori în discuţie).
şi proporţiile sunt din ce în ce mai mari cu cât toată lumea din jur proclamă sus şi tare cât de important este acest element în defăşurarea unei afaceri.

şi da, este important
întrucât face parte din marea piesă ce teatru (sau marele bullshit) numită
"dragă clientule, hai să îţi demonstrez cât de important este pentru mine parteneriatul cu stupizenia dumitale"
soldată cu
they lived happily ever after
till the business is over.

întrebarea mea este:
nu se poate trăi happily ever after fără ca numele să fie implicate?
adică, ce este rău în salutul:
bună ziua domnule client 1350 euro!

lucrurile ar fi mult mai simple.
aşa vom şti în permanenţă ce ne leagă de interlocutorii noştri.

stilistica se poate extinde.
să exemplificăm:
- bună seara domnule "slk şi vilă în pipera"!
- bună seara domnişoară "I'm a lady but I do sex for money"!

let's make things better
let's have a world without names