despre artisti si egoism

sunt duala. oscilez. visez la mai mult. visez la fericire, chiar daca atingerea ei este un proces obositor.

prin urmare cer mult pentru ca stiu ca ofer mult. iar acest lucru stiu ca exaspereaza.

prin urmare sunt recunoscatoare pentru progresele facute de cei de langa mine. multe. unele semnificative. altele temporare.
oricum ar fi, trebuie sa le recunosc si sa le apreciez. este mult, mult mai bine.

dar vreau mai mult pentru ca se poate mai mult.

inteleg totodata ca noi, ca personalitati, suntem asa cum ne-a vazut si ne-a croit "artistul".
fiecare avand, de buna seama, propriul artist.
fiecare devenind, la randul nostru, artisti.

ceea ce fac eu este deopotriva un act de egoism si de narcisism.
consider ca pot aduce ajustari artistului din tine.
consider ca artistul care te-a creat a gresit pe alocuri nuantele si incerc sa le schimb.

imi dau seama ca ceea ce vreau este un abuz.
o forma de aroganta care deranjeaza.
si pentru asta imi cer iertare.
... din pacate nu ma pot opri, cu toate ca stiu ca si artistul din mine este departe de perfectiune.

cu toate acestea continui si nu pot decat sa ma justific prin doua argumente:
1. vreau binele
2. vreau mai mult pentru ca se poate mai mult.