you have the right to remain crazy

cu toţii avem momentele noastre de strălucire în care dovedim cât de nebuni putem fi.
şi nu mă refer la nebuni în sensul de "acei nebuni frumoşi"
ci la nebuni în sensul de spitalul nr. 9.

mai departe este despre nebunia mea, în întrebări şi răspunsuri:

cum se manifestă nebunia?
în toate direcţiile şi asupra tuturor oamenilor sau obiectelor.

sursa nebuniei?
- oricine şi orice
(la mine, în ultima perioadă, rudele actuale şi (ar vrea ele) viitoare, de gradul 1,2)

victimele nebuniei?
- tot ce iese în cale. ultima oară camera foto.
(telefonul a scăpat ca prin urechile acului)

nebunia este premeditată?
- nu

scala de măsurare?
- richter, mercalli şi în general toate sistemele de măsurare a fenomenelor devastatoare.

păreri de rău?
- here is my answer
(poate doar câteva când mă gândesc că trebuie să dau un car de bani pe altă cameră (spre exemplu) şi să mă chinui 3 luni în procesul de căutare şi de alegere)

de ce accese de nebunie şi nu o tratare raţională a problemelor?
- pentru că oamenii care îmi declanşează nebunia sunt uneori mult prea copii şi/sau mult prea nebuni ca să reuşesc să port un dialog normal.
- pentru că am şi eu o limită
- pentru că nu reuşesc să trec de un tipar de comportament care mi se impune
- pentru că Freud avea dreptate (careful what you do with your children)
(ya, i know, lame excuse...)

care sunt stadiile nebuniei?
păi e ca la română
- expozitiunea, intriga, desfăşurarea acţiunii, punctul culminant, deznodământul

cum îmi revin?
- cine a zis că îmi revin?
- well, da, există perioada de revenire, lacrimogenă şi plină de neîncredere în sorţii de izbândă a unui nou episod dar asta nu înseamnă că m-am dres de nebunie.
- ohh no, fiecare acces mă trece la un next level din cele 9 ale spitalului mai sus amintit.

remediul?
- being the first and only inhabitant of the moon and remaining like that for the rest of my life.

următoarea victimă?
- i am watching you!